Maddie a fost foarte supărat. Fiul ei de 4 ani, Eli, se juca cu camioane cu prietenul său, Sam. Dintr-o dată, Eli a apucat jucăria cu care se juca Sam și nu i-a mai dat-o înapoi, făcându-l pe Sam să plângă. Când Maddie l-a admonestat pentru comportamentul său și l-a făcut să stea pe canapea, a început să chicotească și nu a vrut să o asculte. Acest lucru a făcut-o și mai supărată și a vrut să-l pedepsească și mai mult.

râsul în timp ce ești disciplinat este destul de normal pentru copii. O fac pentru că devin nervoși. Ei știu că au făcut ceva greșit și nu sunt siguri cum să reacționeze. Unii copii vor plânge, vor plânge sau vor acționa, iar alții, precum Eli, vor începe să chicotească.

râsul în fața mustrării servește și unui alt scop. Copiii vor încerca să-și mențină mândria și demnitatea după ce au făcut ceva greșit, așa că ar putea râde pentru a-și salva fața. Nu vor să vă anunțe cât de răniți sau îngrijorați sunt cu adevărat că îi disciplinați. Este posibil să le fie greu să admită că comportamentul lor este inadecvat. Este mai ușor pentru ei să râdă atunci să se confrunte cu conștiința lor interioară.

părinții ar trebui să încerce să evite să vadă râsul ca pe un comportament sfidător. Este mai bine dacă părinții ignoră chicotitul și spun:

„uneori copiii râd când sunt nervoși și supărați. Știu că nu o faci pentru a fi lipsit de respect. O să aștept până te calmezi și apoi vom vorbi despre modalități de a te juca cu alți copii. Când încetați să râdeți, vom vorbi despre ce cuvinte trebuie să folosim atunci când vrem ca prietenii noștri să împartă jucării.”

comportamentul majorității copiilor este adecvat din punct de vedere al dezvoltării, chiar râzând în fața disciplinei. Modul în care percepem comportamentul lor este cel care stabilește tonul pentru modul în care disciplinăm copiii. Dacă privim comportamentul lor ca fiind lipsit de respect și sfidător, vom disciplina într-o manieră furioasă. Dacă le privim comportamentul cu compasiune și înțelegere, disciplina noastră va fi mai amabilă și mai eficientă.